Despre mine

Lucian Crazy

....

Blogs Home » Personal » Personale » My Fucking Blog

My Fucking Blog

This is my fucking blog. Either stay here and read shit or get the fuck out !



Articole Blog

01. Vise pline de fum... (1) - Feb 16, 2014 2:37:00 PM
       In dimineata zilei de 17 aprilie, Nick intra in cafeneaua veche din coltul strazii din cartierul in care locuia. De zeci de ani este transmisa din tata in fiu. Era o cafenea simpla, dar cu multa personalitate. Usa de la intrare era din lemn masiv, proaspat vopsita, cu geamurile fumurii dandu-i un oarecare farmec aparte. In interior, barul era situat in coltul opus intrarii unde te intampina zilnic acelasi Oliver. Cu ochii calzi, blanzi si mari, te privea si te "obliga" sa vorbesti deschis cu el. Muzica dadea o atmosfera placuta, primitoare... Vazandu-l Oliver il intampina...

    -Salutare Nick! Aceasi comanda?    -Nu Oliver, vreau ceva nou. Ceva ce nu ai mai servit pe nimeni. Vreau sa imi schimb viata. Incepand de azi vreau sa fiu eu, Nick cel liber, care iubeste ceea ce face si face doar ceea ce iubeste.    -Si, in ce consta aceasta schimbare?    -Pai, vreau sa incerc lucruri noi si daca nu imi plac, atunci caut ceva ce imi place. Dar o sa incerc.    -Foarte bine! Pai, cu ce pot sa te servesc? Eu am doar produsele pe care le stii. Nu am nimic nou.    -Nu stiu. Inventeaza ceva! Fa o cafea. Amesteca ingredientele. Te descurci tu!    -Ok, dar daca nu iti place sa nu te superi prea tare.     -Promit ca nu ma supar. Hai ca astept la masa. Da-mi pixul ala si niste foi de hartie. 
    In timp ce Oliver se chinuia sa "inventeze" o cafea noua, cu boabe amestecate proaspat macinate, intra o femeie cu ochii mari, caprui deschis, cu o rochie simpla si lunga, dar eleganta. Privi localul mirata. Doar un client. Barul era pentru fumatori, insa el nu fuma, dar nici nu comandase nimic. Nick ii captase atentia misterioasei persoane. Nick abia simtindu-i prezenta, ridicare privirea din foile insirate pe masa. Ramase fermecat. Vazand privirea mirata a lui Nick, zambi satisfacuta si se duse direct la bar.           -Buna dimineata. Aveti un meniu?      -Da, uitati-l acolo in colt, zise fara a fii prea atent.      Se aseza la masa de langa Nick si incepu sa "studieze" meniul vechi. Nick nu isi mai putea lua ochii de la ea. Il captase total. Nu era din zona, asta era sigur. Dar ce putea sa caute intr-un local ca acesta o femeie imbracata elengat? Cine e ea? Intrebarea asta il macina intr-una. Mana lui nu se mai oprea din scris, era inspirat de eleganta si de simplicitatea ei. Scrise randuri intregi doar despre ochii ei mari captivanti. 
     -Gata! Am reusit! striga Oliver de dupa tejghea. Uite o cafea noua. Nu ai mai gustat pana acum asa ceva, zise plin de bucurie. Incearca! zise plin de entuziasm ajuns la masa la care era asezat Nick.     -Mhmm..... Foarte buna! Uau. Ar trebui sa o pui pe meniu. O sa le placa, ai sa vezi. Cat face?     -Nimic. Multumesc pentru idee. Am sa iti raman dator.     -Ce idee? Doar am zis ca sa incerci ceva nou. Tu ai facut totul. Eu iti multumesc pentru cafeaua asta.
   Intrigata, se uita la cei doi care erau asa de fericiti. Cu o voce putin indoielnica il striga pe Oliver.
     -Ma scuzati! As vrea si eu sa comand ceva.     -Bineinteles! Cu ce va pot servi? intreba entuziasmat Oliver.     -As dori si eu sa incerc cafeaua care a incercat-o domnul.     -Dar nu este in meniu.     -Aa, nu? Si totusi nu se poate sa incerc si eu?     -Bineinteles. Acum va prepar una.
In acest timp, Nick se bucura de cafeaua lui in timp ce cuvintele ii "apareau" in fata fara oprire. Ajunse la a patra pagina. Se simtea inspirat. Simtea ca poate orice. Facandu-si curaj se ridica de la masa si se apropie de masa strainei.
    -Ma scuzati, pot sa ma asez langa dumneavoastra?   Ridicandu-si privirea, zambi si ii facu semn ca se poate aseza.    -Nu sunteti din zona, nu e asa?    -Asa este. zise lasandu-si privirea in jos.    -Aveti vreo afacere? Sau sunteti doar in trecere?    -Nici una nici alta. Am dat peste acest local din greseala. Nu aveam nici un gand de a ma duce undeva anume. Am vrut doar sa ma rup de lumea in care traiesc.    -S-a intamplat ceva? intreba ingrinjorat.    -Nu chiar. Doar ca am simtit ca ceea ce fac, nu e ceea ce imi doresc. Si m-am gandit ca daca ma duc intr-un loc strain, poate imi vine vreo idee ce sa fac. Stiu, suna stupid.    -Poate ca da, poate ca nu. Depinde cine asculta. Si crede-ma ca ai venit la locul potrivit. Aici te poti relaxa si te poti calma foarte usor. Uite, ia o foaie de hartie si pixul acesta si scrie ce iti place si ce nu, zise in timp ce se intindea dupa foile de pe masa la care statea.     -Multumesc, dar imi va lua ceva.      -Nu cred ca se supara Oliver ca o sa ocupi un loc liber la masa.      -Chiar o sa incerc. Apropo, te deranjeaza daca fumez? Observ ca esti nefumator, mai rar in zilele noastre.     -Da. M-am lasat acum ceva timp. E mai bine pentru buzunarul meu, zise razand. Nu ma deranjeaza fumul. Ba chiar uneori ma ajuta. Imi da idei, ma ajuta sa mai scriu.     -Esti scriitor? intreba mirata.     -Nu. raspunse razand. Scriu doar pentru mine, eventual pentru prieteni.      -Foarte frumos. Pai ar trebui sa ma apuc sa imi asez ideile pe foaie, nu?     -Asa este. Uite a ajuns si cafeaua ta. O sa iti placa.      Gustand din ea, deschise ochii larg si exclama, "Uau, ce buna e!". Nick zambi satisfacut de parca el facuse cafeaua. Lasand cafeaua jos, straina lua pixul si trase o linie verticala pe mijlocul foii si incepu sa isi noteze ce ii place si ce nu. 
   Dupa un timp, ajunse la un impas, acel impas in care crezi ca ai scris tot, dar parca mai lipseste ceva si te chinui sa gasesti acel ceva uitandu-te in jurul tau sperand ca poate gasesti raspunsul. Inspectand localul observa cum trecerea timpului afectase multe obiecte din incapere. Nu reinnoise multe lucruri, doar cele afectate foarte grav, dar si acestea aveau un stil clasic. Vazand ca nu o ajuta cu nimic, lasase privirea in jos si se uita cum Nick scria de zor. Incerca sa desluseasca ce scria cu atata spor. Vazu titlul, "Vise pline de fum...". Intrigata, lasa pixul jos si sorbind din cafea il admira cum poate scrie cu atata pasiune si dorinta. Scrise pagina dupa pagina, minutele trecu, dar curiozitatea strainei nu se opri. Tot ce ar vrea e sa citeasca ce randuit in acele pagini mazgalite. Ar da orice sa vada ce scrise in acele pagini. Vazand ca Nick se opri pentru a mai sorbi din cafea, smulse repede prima pagina. Nick ramase socat. Fara a scoate un sunet, ridica din umeri si se intoarse sa scrie. 
      Straina luase foaia si incepu sa citeasca. "Vise pline de fum... Toate sunt vise unele mai reale decat ne putem imagina, trebuie doar sa vrem si sa luptam pentru ele." Asa incepea randurile mazgalite de zor. Fiecare cuvant citit o cuprindea si mai tare in poveste. Era povestea unui simplu om care aspira la bogatii. In prima pagina doar scria de unde plecase si tineretea lui. Curioasa de poveste, il ruga pe Nick sa ii dea si a doua pagina. Acesta fara sa se opreasca prea mult ii intinse toate paginile scrise pana atunci. Bucuroasa, lua o gura de cafea si incepu lectura. Ajunsese in momentul in care "eroul" povestii intalinise femeia de care se indragosti din prima clipa de cand o vazu. Dar putin intrigata observa ca descrierea femeii din poveste semana cu ea. Se uita intrigata catre Nick, dar acesta nu schita nici un gest. Nu stia ce sa faca. Descrierea facuta de el era mirifica, o captivase, dar nu stia cum sa il deranjeze. Rupse un colt in pagina "cu idei" a ei si isi scrisese numele pe ea alaturi de o fata zambitoare. Ii strecurase printre maini bucatica de foaie. Nick oprindu-se, zambi si se uita la straina.
          




02. Trip - Nov 13, 2013 3:02:00 AM
  Stiu ca nu am mai postat de ceva vreme, dar meh. Uite cateva randuri cu ce am invatat si cu ce imi trece prin cap de cand cand sunt aici.


    In urma cu o luna si ceva am plecat din tara. A fost o decizie luata scurt si nu prea regret ca am luat-o. Bine singurul regret e ca mi-am lasat familia si prietenii acasa, dar trebuie sa ma gandesc si la mine, nu doar la altii. Si in viata trebuie si sa risti, altfel s-ar instala monotonia si ar fi viata prea banala. Deocamdata ma aflu in Leyland, un orasel aproape de Liverpool si Manchester, cam la aceeasi distanta fata de ambele orase, dar asta nu prea conteaza. Oraselul e mic, dar are potential. Am venit aici nestiind ce ma asteapta si cu alte planuri, dar daca iti faci planuri  de dinainte sunt mari sanse sa nu iasa cum vrei tu, deci de acum fara planuri, doar incercari si poate, poate reusite. Momentan sunt bucatar la un fast food (cheap shop, cum se zice pe aici). Acum multi din cei care ma cunosc o sa se intrebe, bucatar? Da, bucatar. Stiu sa gatesc, din cate se pare. Eu ma ocup cu mancarea mexicana si ma pricep, cel putin asa zice lumea. Si probabil ca asa e, cel putin mie imi place ce gatesc, deci, e ok (smiley face). Toate cele bune si frumoase, cel putin pana acum. Partea proasta din toata povestea asta e ca nu am salariul promis, dar nici nu pot sa plec fara sa imi gasesc in alta parte de munca, ca deh, s-au inventat facturile si chiria. Iar de intors acasa, nici nu ma gandesc. Nu e ce sa faci acasa. Nu sunt locuri de munca, iar daca ar fi, ar fi prea prost platite, asa ca mai bine aici. Dar rezolv eu si asta.
   
      Imi place oraselul, e linistit, casele in stil clasic englezesc, multe parcuri care vor sa fie strabatute, alei singure care cersesc pasi , oameni primitori si binevoitori care vorbesc cu tine ore in sir fara a trebui sa te cunoasca, vremea cam trista dar are si ea farmecul ei( probabil am nimerit in sezonul ploios), asa ca e ok. Usor, usor, ma obisnuiesc. Dar imi e greu, chiar daca mi-am facut si o sa imi fac prieteni noi, sunt singur aici. Dar un lucru ma linisteste. In fiecare dimineata , ma trezesc, ma duc sa ma spal pe fata si ma uit in oglinda si zambesc. De ce zambesc? Pentru ca mi-am atins un vis. Acela de a ajunge in Anglia. Asa ca viseaza mult, pentru ca nu se stie cand o sa se indeplineasca ce iti doresti, indiferend de vis. Trebuie doar sa CREZI, sa VREI si sa LUPTI. Printre straini e greu si am avut momente in care voiam sa las totul balta, dar cu putini bani ( sa imi reincarc creditul) si cu cateva conversatii cu prietenii mei de acasa, ma ajuta sa uit de anumite greutati si zambesc iar. Dar intr-o zi(duminica) senina (miracol o.O), am iesit la o plimbare mai lunga prin parcurile din zona, bineinteles aveam castile la mine. Si plimbandu-ma fara nici o destinatie, am ajuns la iesirea din oras. Trecuse o ora de cand m-am plimbat, dar cu Silent Strike in casti nu prea am bagat de seama trecerea timpului si distantei parcurse.

      Soarele incepu sa se ascunda dupa dealul din fata mea. Fara a sta prea mult pe ganduri am inceput sa merg dupa soare(weirdo). Ajuns pe deal, m-am intors cu fata spre oras. Privelistea era magnifica. M-am intins pe iarba si am inchis ochii. Incepu sa cante remixul de la  Modestep- Another day. Am zambit, m-am ridicat si mi-am zis (cum mi-au repetat multi si inainte) "o sa fie bine". Si de atunci, pot sa zic, ca sunt o alta persoana. Bine am ramas tot Lucian cum ma stiu/ stiau prietenii [adjectivele de rigoare nu isi mai au rostul, prietenii stiu de ce(mai fac si reclama la bere fara sa vreau)], dar stiu ca o sa fie mai bine daca am o atitudine pozitiva. Si deja isi face efectul. Asa ca zambeste mai mult si lasa grijile deoparte ca nu faci nimic daca iti aduci aminte la fiecare 3 secunde de ele. Mai bine fruntea sus, simtete copil si zambeste. Unde e un zambet se vor alatura alte zambete. Probabil am plictisit cititorii care probabil s-au oprit din citit inca pe la jumatate, ca se intrebau ce dracu am scris pana acum, dar hec, e blogul meu si scriu ce vreau eu( pentru mai multe detalii citeste descrierea blogului). Sper sa fie macar doi/doua care au ajuns pana aici cu cititul. Si mai stiu ca am promis ca am sa postez mai devreme si altceva, nu randurile astea fara prea mare importanta, dar am prea multe ideii, pe care incerc sa le dezvolt, dar nu gasesc un final la ele si in plus lipsa timpului liber ma cam impiedica, dar am sa fac un efort sa mai pun o parte(asta celor interesati, restul go fuck yourself). Iar celor care au ajuns pana aici cu cititul ii rog sa scrie in coment ce ar face ei cu timpul lor liber, niste idei pentru duminica.( fara retardisme var rog). Mersi fain. O zi/seara/noapte frumoasa si toate cele bune. Big up!
03. Scăpare din realitate -III- - Aug 25, 2013 6:41:00 PM
... spre abdomenul lui, dar nu se opri acolo...
      În timp ce era peste el, ușor coborî mâna pentru al descheia la fermoarul de la pantaloni... În toiul noptii, înconjurați de pustietate, învăluiți în ceață și de mister, avea loc dansul erotic al celor doi. Lumina lunii sângerii reflectată în lacul cristalin dezvaluia ușor prin ceață umbrele celor doi care se mișcau haotic în întuneric. Fiecare atingere, fiecare răsuflare caldă, era completată de o adiere ușoară creând un val mai puternic de plăcere.
 
     Dimineață, Jenny se trezi cu capul pe pieptul cald al lui Josh. Se ridică pentru a se uita mai bine la el, zâmbi și se culcă înapoi. După câteva ore de odihnă, cei doi se pregăteau să meargă acasă. Cu gândul împăcat că totul s-a terminat între ei, Jenny se întoarse către Josh și îi zâmbi. Acesta, neștiind motivul, ridică din umeri și îi zâmbi înapoi. Drumul spre casă părea nesfârșit... Ajunși spre seară, Josh o conduse până în fața ușii, dar când dădu să o sărute, Jenny intră repede în apartament cu un  "Noapte bună!" rece și scurt.

      A doua zi, Josh puse mâna pe telefon și o telefonă. Nu răspunse nimeni. Mai încercă o dată. Nimic! Nedumerit, se îmbrăcă și plecă spre Mia. Ajuns acolo, se așeză la masa lui obișnuită și așteptă să apară chelnerița lui preferată. Dar Mia nu mai apărea. Nerăbdător, Josh, se ridică de la masă și porni spre bar. Mia vorbea suparată la telefon. Vorbea cu Jenny. Josh îi făcu semne disperate să îi dea telefonul, dar nu reușise să o convingă. Deja închisese.

     -Era Jenny, nu?
     -Da,  ea era.
     -Ce s-a întâmplat? De ce nu îmi răspunde la apeluri, sper că nu am făcut nimic care să o supere.
     -Nu. Tu nu ai nici o vină. Ea e. A plecat pentru o mică perioadă cu un amic. Are nevoie de relaxare...
     -Ok, asta e cam ciudat. Dar dacă nu a vrut să vorbească cu mine, asta e. O să vorbesc cu ea când se întoarce...
     -Faci cum știi. Vrei ceva? Sau ai venit să îmi stai pe cap?
     -Nu, nu mai vreau nimic. Mulțumesc că mi-ai zis de Jenny. Eu am plecat. Pa, Mia!
 
      După vreo 3 zile de stat în casă și de citit vreo două cărți, Josh deschise laptop-ul și intră pe facebook. Surpriza i-a fost mare când văzu pozele cu Jenny de la munte ținându-se în brațe într-un mod romantic cu respectivul amic. A dat like la poze, a închis laptop-ul, s-a schimbat, s-a urcat pe motocicletă și a plecat. Destinația? Nicăieri. Se plimba. Era liber și avea kilometrii în față....




04. Mozaic... - Aug 25, 2013 1:17:00 AM
     Am momente în care vreau să plec, să fiu singur, să dorm, să simt că zbor, de fapt nici eu nu mai știu ce vreau cu adevarat. Sunt prea multe adunate. Trăiri, sentimente, e un haos total. Aș vrea să nu mă mai gândesc atât. Era o vorbă, " Gândești mult și prost...", cam așa e și la mine. Postarea aceasta va fi mai scurtă, de fapt nici nu știu de ce am mai scris-o. De fapt știu, poate se mai găsește vreun cititor care simte la fel și nu știe ce să facă. Din păcate nici eu nu știu, dar cine știe? Dar meh, toate își au rostul, nu? Până la urmă vă las să mai citiți și altceva mai interesant decât gândurile mele amestecate pe care nici măcar eu nu le mai știu ordinea...

05. Short story of a country boy... - Jul 10, 2013 12:44:00 AM
 
 În această postare este vorba despre un băiat simplu, cu puțini bani în buzunar și îndrăznesc să povestesc puțin viața lui, dar fără să dau nume. Povestea începe acum câțiva ani când a ajuns la adolescență. Fiind mutat de câțiva ani într-un sat din apropierea orașului unde avea cel mai mulți prieteni, era puțin retras față de noii prieteni. Îi venea greu să îți facă prieteni noi.

       Dar într-o zi apăru o fată nouă în cercul lui de prieteni. Era frumoasă. Părul șaten, înălțime medie, ochii mari căprui care îți dădeau impresia că se uita adânc în sufletul tău. Și acum își amintește cu drag de fata care l-a învățat cuvintele care o să le urască în viitor: "te văd doar ca pe un prieten". Prima dată nu a fost simțit cine știe ce, dar după au început refuzurile. Și de ce? Pentru că el era băiatul de la țară care e de treabă și încerca să fie ok.

        Ceilalți băieți erau cool. El? Era băiatul care vorbea cu fetele ca un simplu amic și le înțelegea. Acum zâmbește când își aduce aminte că o amică i-a zis că  era precum un Cupidon. Chiar dacă il doare, totuși zâmbește. "Ce copil eram, credeam în iubire acolo unde nu era." Ajunse în clasa a 12-a, totul mergea bine, după o mini excursie. Era schimbat radical, era nepăsător, devenise o persoană nouă.

        Totul mergea bine, până în ziua "neagră" , când a fost anunțat că vărul lui a murit. Era perioada sărbătorilor de paște... De atunci, pentru el, lumea s-a răsturnat. Până la finalul anului 2012 a avut parte doar de vești care mai de care: prietenii și cunoștințele mureau unul câte unul, certuri repetate cu prietenii și cu familia. Încă se mai încăpățâna să creadă în iubire (ce copil bleg). Dar nici acolo nu a avut noroc. După multe încercări și tot atâtea dezamăgii.

        Pentru o perioadă se închise în el, nu prea mai vorbea cu persoanele din jurul lui. Abia mai zâmbea. Până într-o seara când s-a îmbătat prea tare într-un club. Acolo, în localul acela, el și-a găsit câțiva prieteni în care credea că poate avea încredere. Timpul a trecut, el și-a revenit, dar tot nu putea să treacă peste faptul că orice fată cu care vorbea, ea nu avea altă intenție decât de ai fi o amică, nimic mai mult. Când ieșea pe stradă vedea numai cupluri, începea să devină din ce în ce mai trist, dar el zâmbea.  Dar ce putea să facă? A încercat să arate că nu îi pasă... Și asta încearcă și în ziua de azi. Dar el zâmbește....
06. Scăpare din realitate... -II- - Jun 13, 2013 3:20:00 PM
   
...Sutienul negru parcă se deschise singur, parcă avea o minte proprie și nu voia să îi deranjeze de la momentul lor de dragoste. Se întunecă ușor, lăsându-i pe cei doi în universul lor unde copacul atotputernic îi apăra de orice care ar fi putut să îi deranjeze și să îi oprească din dansul lor erotic.
Ultimele spectatoare la piesa desfășurată sub umbra copacului erau câteva păsărele care sporeau atmosfera romantică simțită de cei doi în preajma acelui lac vrăjit. Luna roșie precum sângele stătea mândră deasupra lacului, luminându-l, mai dădea un iz de romantism pentru cei doi.

     -E seara perfectă. Te vreau! Strigă Jenny.

   Josh zâmbi, dar nu se opri ci trecu să o sărute pasional pe gât. Jenny gemu de plăcere. Cu un aer îngâmfat, trecu ușor, jucăus în jos până îi atinse sânul cu limba. Se opri și se ridică iar spre gât. Repetările lui Josh spori dorința ei de al avea. Jenny își strecură degetele prin părul lui și îl trase spre ea pentru al săruta și își lăsă capul pe iarba moale. Covorul verde era perfect. Firele de iarbă o gâdilau în timp ce Josh o excita cu săruturile aleatorii pe corpul ei. Folosindu-se de limba, Josh coborî încet abia atingând-o până la sâni, dar nu se mai întoarse înapoi ci continuă până la abdomen, după care se întoarse spre sânul ei câutându-i sfârcul. După ce se jucă cu sânul ei, Josh luă sfârcul între dinții și trase ușor, jucăuș spre el. Jenny se ridică fără a mai avea aer. Nu mai putea. Îl voia. Acum!  Îl luă de păr, îl trase cât putu de tare îl rostogoli și se urcă pe el. 
         Acum era runda ei. Îl sărută pasional și îl mușcă de buza de jos atât de tare încât aproape că îi dădu sângele. Dar el nu zise nimic. Durerea combinată cu plăcerea ce o simțea atunci era de nedescris și nu voia ca ea să se oprească. Buzele ei fine,cărnoase și calde îl excitau la fiecare atingere. Fiecare mușchi se încorda haotic la atingerile ei senzuale. Ea aștepta momentul acesta de mult timp, să îl aibe pe el doar pentru ea. “Măcar pentru o noapte”, își zise ea în gând. Dar gândul acesta o măcina pe dinăundru. Gândul ca mâine vor reveni la a fii doar prieteni și ca nimic nu s-a întâmplat. “Ce o fi, o fi. E al meu în noaptea asta. Măcar atât!” își repetă în gând și își lăsă corpul să aibe propria lui minte, propria dorința de al avea și al satisface. Îl sărută de la gât până la abdomen încercând să îl excite. Îl sărută și îl mușcă de buze în timp ce mâna ei cobora ușor....


07. Scăpare din realitate... - Apr 27, 2013 7:51:00 PM
       Era o zi însorită de primăvară. Soarele strălucea intens. Cerul era senin. Josh își luă tricoul de pe jos, se îmbrăcă cu el, își luă cheile și ieși din casă. Se urcă pe motocicleta neagra cu dungi verzi, își puse casca pe cap și porni cu un burnout agresiv așa cum îi plăcea lui.


      Se plimbă până la periferia orașului, făcu câteva ture de oraș de încălzire și după se duse la barul pe care îl frecventa în mod obișnuit.Ajuns la bar, opri motorul, își scosese casca ușor și se dădu jos de pe motocicletă. Intră surâzând în bar și salută pe cine îi cădea în cale pînă ajunse nas în nas cu barmanița.

-Sărut mâinile! Ce mai faci, Mia?
-Bună și ție, Josh. Nu așa de bine, șeful iar are probleme și e ca un ghimpe în coasta. Și eu care vream să îl rog să îmi dea un concediu.-Ah, păcat. Poate pot să vorbesc eu cu el.
-Încearcă, ești invitatul meu, dar ai să vezi și tu că nu ai cu cine vorbi.
-Ok. Pe unde e acum?
-E în spate, verifică hârțoagele.
-Eh, o să îl aștept. Până atunci dă-mi și mie o cola.
-Vezi dacă vii cu motorul? De parcă ai mult de mers până aici.
-Eh. E frumos afară. L-am scos și eu la aer.
-Bine, savurează-ți cola, zise Mia râzând.

     În timp ce își bea din cola, Josh se gândi cum să îl convingă pe șeful Miei să o lase în concediu. În timpul ce medita, în boxele localului începu să cânte una din melodiile preferate a lui Josh ,“ System Of A Down - Chop Suey!”. Câte amintiri pe melodia aceasta. Patronul intră supărat în bar. Josh sări de la masa pentru a-l întâmpina.-Salutare, Vlad. Ce e cu fața asta lungă la tine? 
-Nu îmi ies cifrele. Am ieșit în pierdere luna asta.
-Lasă că de acum e cald și frumos afară, deschizi în spate terasa aia și mai scoți niște bani.
-Eh, mai durează ceva. Tu ce mai faci? Tot cu motorul din câte văd.
-Mda. Văd că ai remarcat sticla de suc. Dar știi și tu cum sunt gaborii de la noi.
-Așa-i. Hai, stai jos. Mai vrei o cola?
-Nu mulțumesc. Vroiam să vorbesc ceva cu tine.
-Cum ar fi?
-Păi, Mia ar vrea să plece într-un concediu cu soțul ei, sunt și ei tineri. Dar nu știe cum să îți zică. Așa că am găsit eu o soluție, dar acum nu știu dacă ai să fii și tu de acord.Eu mă gândeam să o înlocuiesc eu pe perioada asta. Și așa nu am ce face acasă.
-Băi, ar fi ceva. Eu sunt pentru. Mia!! răcni Vlad din toate puterile.
-Da! Ce s-a întâmplat? Întrebă Mia îngrijorată.-Mi-a zis Josh că ai vrea un concediu. Știi ce părere am eu despre concedii?
-Nu.
-Nu una bună, dar am să fac o excepție. Dacă reușești să îl convingi pe Josh să te înlocuiască, atunci sunt de acord.-Josh, vrei să îmi ții locul la bar câteva zile?
-De ce nu?
-Ești cel mai tare! Mulțumesc mult! Cum aș putea să ma revanșez?
-Păi, ar fi ceva. Am ieșit noi atunci cu sora ta. Nu o chemi aici să stau și eu puțin de vorbă cu ea?
-Sora mea? Ce treabă ai avea tu cu Jenny?
-E simpatică. Și drăgută.
-Of , bine Josh. Am să o sun să vină.
-Doar dacă e liberă.
-Vine ea , nu e problemă..."De-ar știi că e îndrăgostită de el",zise în gând Mia.

      După o jumătate de oră apăru Jenny. Avea înălțimea medie, părul roșcat, forma corpului asemănătoare cu a unei clepsidre, bustul, iesindu-i ademenitor in evidenta Purta o pereche de blugi puțin mai largi, o pereche de shoes vans albi, cu un tricou alb mulat fără mâneci și o șapcă albastră cu cozoroc drept.

-Bună, Josh! Mi-a zis Mia că ai întrebat de mine.-Mda…Un mod mai subtil nu avea cum să îți zică? Dar dacă tot ești aici, ce zici? Mergi la o plimbare cu mine? 
-Cu tine? Unde? 
-Vedem. Nu departe. Mergem și ne plimbăm cu motorul sau la o plimbare relaxantă prin parc, cum vrei tu.
-Hai cu motorul, să îți arăt un loc care îmi place mie, dar mai întâi trecem pe la mine să îmi iau câteva chestii, ok?
-De ce nu?
-Pa Mia! Servici usor! zise Jenny ieșind pe usă.
-Ce? Gata plecați? Unde? strigă Mia.
-Ieșim la o plimbare. Am să o aduc înapoi întreagă, zise Josh râzând și închizând ușa după el.

     După ce au urcat amândoi pe motocicletă, au pornit spre apartamentul lui Jenny. Îl apucă strâns pe Josh. Sânii ei se presau ușor de spatele acestuia. Lui Josh îi plăcu senzația și acceleră. Ajunși în fața blocului, Jenny îl invită sus să savureze un ceai până e ea gata. Stătea la etajul 4. Liftul era stricat. Jenny urcă înainte pe scări. Josh o urmă. Fără să vrea, Josh, se uită la fundul jucăus al lui Jenny. Aproape căzu împiedicându-se de o treaptă. Jenny începu să râdă. Până la ușa ei, făcu intenționat să îl mai provoace puțin pe Josh. O dată ajunși în apartament, îl invită pe Josh să se facă confortabil cât timp pregătește ea ceaiul. El se aseză pe canapea și se uită după ea. Văzând asta, Jenny scăpă din greșeală lingurița pe jos și se aplecă să o ridice, dar în așa fel încât el să îi observe decolteul. Josh rămase mut. Oare chiar îi făcea avansuri? Sau se juca cu el? Se făcu că nu observase nimic. Ceea ce o supără puțin pe Jenny. Îi trânti ceaiul pe măsuța de sticlă din fața lui Josh și plecă să își pregătească rucsacul. După vreo 10 minute de tăcere Jenny ieși din camera și îi zise că ea este gata. Dar Josh nu mai era în sufragerie. El era în bucătărie spălând cana de ceai. Jenny zâmbi și îl strigă să se grăbească. După ce s-au urcat amândoi pe motocicletă porni spre ieșirea orașului. Jenny îi indică unde trebuie să ajungă. În vreo 20 de minute ajunseră la marginea unui lac imens, albastru, limpede. Jenny coborî de pe motocicletă și scoase din rucsac un pet de bere și ceva de mâncare. Văzând că nu are încotro se duse și el lângă Jenny.

-Frumos loc. Acum văd de ce ai vrut să vin aici.
-Taci că încă nu ai văzut nimic, se răsti Jenny.
-Dacă zici tu, râse Josh.

   Era cald. Josh își dădu jos tricoul și se întinse pe iarba moale, sprijinindu-se de copac. Se apropia apusul.
-Acum uită-te la apus, zise încântată Jenny.

    Soarele roșu aprins se împreună cu lacul, care capatase aceeași culoare mirifică a soarelui. Atmosfera era extraordinară. Parcă era scos dintr-un basm. Josh rămase hipnotizat de priveliștea peisajului. Jenny se strecură în brațele lui Josh și priviră amândoi apusul. Când lacul “înghiți” tot soarele, Jenny se uită lung la Josh și îl sărută. Îl întinse pe iarba moale, se urcă pe el, își dădu tricoul jos și începu să îl sărute cu pasiune. Josh o opri, zâmbi, o luă de talie, o trânti pe iarbă și începu să o sărute în timp ce îi descheia sutienul….
08. Întrebare.. - Apr 27, 2013 5:13:00 PM
        Nu am mai postat de ceva vreme. Facultatea și câteva probleme minore mi-au cam ocupat din timp. Acum am găsit o fereastră în care mai pot scrie ceva. Capitolele le las în aer( nu mai știu ce să scriu la ele), dar am început ceva nou. Acum nu știu. Să o postez toată? Sau pe mai multe părți? E cam lungă. Acum dacă vă place sau nu, depinde de voi. Dacă nu vă place, I don't fucking care! Știți de unde se închide o pagină accesată. Have a nice day!
09. Închisoare... - Mar 26, 2013 11:43:00 PM
   
     A venit primăvara. Teoretic, căci practic se pare că e încă iarnă. Afară ninge, lumea stă sub cerul înnourat și printre fulgii de zăpadă așteaptă autobuzul. Totul în jur e gri. Doar pe ici pe colo mai vezi ceva culoare de pe la anunțurile publicitare, de la semaforul veșnic schimbător sau de la magazinele de peste drum.
   Mă uit la picioarele mele care înotau într-o baltă murdară. Printre "valurile" mici îmi vedeam chipul. Barba îmi dădea o imagine mai tristă decât eram cu adevarat. Pff, cei cu mine? Eu nu eram așa. Ce m-a schimbat? A! da. M-au schimbat întâmplările prin care am trecut în ultimii ani. Mulți oameni îmi zic să nu mai trăiesc în trecut? Dar cum să nu mai trăim în trecut dacă el ne definește ca persoane? Dar eh. Toate se întâmplă cu un scop. Sau nu. 
   
    Așa de multe discuții contradictorii în mintea mea, că abia mai aud ce se întâmplă în jur. Urc în autobuz, nu știu unde mă duce, dar nu mă interesează. Vreau să îmi iau gândul de la foamea care mă roade de ieri. În căști îmi urlau cei de la Omul Cu Șobolani. "Dau și primesc" (cunoscătorii știu melodia). Melodia mi se potrivește perfect în momentul acesta. O lacrimă cristalină se scursese pe obrazul meu. Am șters-o repede pentru a nu fi observat de cineva. De ce sunt așa de sentimental? Urăsc asta. De ce nu pot să fiu și eu indiferent precum ceilalți? De ce eu sunt diferit și caut ceea ce nu am avut vreodată? De ce sunt dependent de un sentiment care a fost doar în capul meu? Ce trist sună. Știu! Dar nu pot să mă schimb. Cel puțin până acum am tot încercat, dar singur se pare ca nu se poate. Eh... Se mai întâmplă și altora, nu numai mie ... Dar am trecut peste. 
   
   Nu știu alții, dar eu am momente în care vreau să mă retrag într-o "peșteră" întunecată și departe de lume. Prefer singurătatea decât să prefer falsitatea ce mă înconjoară zi de zi. Sună trist, știu, dar ce pot să îi fac? Probabil sunt eu mai diferit și îmi place singurătatea, liniștea, doar eu și liniștea, ca în mintea mea să cânte orice melodie vrea ganglionii ei. 
  
    Sau o închisoare. Dar nu orice fel de închisoare. O închisoare a minții. Ce frumos sună. Da, o închisoare vidă undeva într-un colț al minții... Da... O închisoare a minții cu gratiile ruginite de trecerea timpului și de lacrimile sărate, vărsate din cauza întâmplărilor nu tocmai fericite. 

      Mă aflu în fața celulei. Ușa-i veche și deschinzând-o se auzi un scârțâit terifiant. Patul de fier mă aștepta. Pe pereții mucegăiți atârnau două poze și un afiș pe care scria "The past is history, the future's mystery, today is a gift, that's why it's called the present"... Așa că am să mă retrag în ea pentru ceva timp să văd cum e, doar ce? It's my fucking twisted mind. Așa că eu m-am încarcerat singur. I'll be back. Probabil când voi evada singur din ea...
10. -Capitolul VII- Blestem... - Mar 19, 2013 12:53:00 AM

    ...Oare de ce? Oare o fi blestemat? Oare e posibil ca nici o fată să nu îl vadă mai mult decât un prieten? Chiar dacă ar încerca? Oare acesta e blestemul lui? Să fie condamnat „prieteniei”? Să fie prieten cu toată lumea? Cât de greu e să îl placă vreo fată pe Johnny? E așa de greu să îl consideri mai mult decât un prieten? E chiar atât de dependent de iubire? Oare chiar nu se poate simți împlinit fără acest sentiment? Erau doar câteva întrebări pe care Johnny și le punea. Era 6 dimineața, razele roșiatice ale soarelui pătrundeau în cameră, iar Johnny nu putea să adoarmă. Întrebările îl măcinau, îl devorau, îl omorau încet pe interior. Deja era prea mult pentru el. Deschise laptop-ul și vizionă filmul "Chinese Zodiac". În rol principal, Jackie Chan. Un film care îți aduce o stare de bine, sau nu. Într-o scenă pe la finalul filmului toți sunt alături de partenerul de viață. "Fuck!" Nervos, Johnny trânti mouse-ul de perete, surprinzător, nu se strică. De ce toată lumea e fericită și el nu? Se făcu 9 dimineața. Telefonul suna încontinuu. Johnny aruncă telefonul sub pernă și se duse să facă dușul de dimineață."Oh! Iar rutina zilnică", zise Johnny dezamăgit. După un duș cât se poate de relaxant, intră în cameră, scoase telefonul și citi cu o voce seacă, dar în soaptă: "18 apeluri ratate și 3 mesaje, hmm, Tyler se plictisește."

-Alo, Tyler? Ce s-a întâmplat?
-Nimic. Vroiam să văd când mergi acasă.
-Abia am fost acum două săptămâni.
-Și nu mergi și săptămâna asta? Te rog...
-Cred că am să merg, dar nu promit nimic.
-Ok. Dar de ce nu ai răspuns?
-Dormeam...
-Ok. Păi ne auzim diseară la o bere?
-Bineînțeles. Baftă!

..........

    După câteva cursuri la facultate, Johnny ieși la berea promisă. Bineînțeles, de la o bere ajunseră la mai multe.

-Și ce ai mai făcut Johnny? întrebă Tyler sec.
-Păi ce sa fac? Cu facultatea, laptop-ul și restul știi și tu.
-Mda, monotonie. Știu cum e, zise Tyler posomorât.

    Localul era destul de gol. Mâna de oameni care erau prezenți erau răsfirați și plictisiți. Doar melodiile rock de pe fundal mai destindeau atmosfera. Pe la 10 seara, intră pe ușă un grup de oameni și ocupaseră masa de lângă. Toți rockeri, probabil clienți fideli ai localului. Printre ei era și o femeie. Nu părea genul care să asculte rock, dar aparențele pot fi înșelătoare și probabil venise cu prietenii la o bere. Era mai retrasă. Îi stârnise curiozitatea lui Johnny. "Nu, nu vreau să fiu respins iar", își zise Johnny dezamăgit. După ceva priviri "furate", Johnny, își schimbă radical starea de spirit. Deveni euforic, fericit.

-Ce ai pătit mă? Ți-au pus ăștia ceva în bere?
-Nu. M-a apucat așa deodată.
Tyler neconvins, se uită prin local și își dădu seama imediat.
-Așa stă treaba, râse Tyler.
-Taci mă.
-Da, bine.

    Johnny și Tyler și-au continuat seara cu râsete și cu starea euforică. Ajuns în cameră, Johnny se întrebă ce s-a întâmplat cu el în local de s-a schimbat radical. Oare o fi de vină privirea ei? Parcă după ce privirile lor se intersectaseră, devenise un om nou. Privirea-i blândă, calmă și puțin timidă îl hipnotizase pe moment. Privirea ei îi rămăsese în minte. Alt detaliu despre cum arăta, nu mai știa. Uitase complet cum arăta acea femeie. Numai privirea ei conta acum. Acea privire care cu câteva ore în urmă îi oferise un sentiment plăcut, cald, relaxant, îl obseda. Se simțea iar bine, plin de energie. Îi plăcea. Era mulțumit doar cu imaginea privirii ei în mintea lui. Se aruncă în pat și adormi cu privirea ei în gând...


11. -Capitolul VI- Aniversări... - Mar 12, 2013 7:27:00 PM

...mi-ar face plăcere, dar am programul destul de încărcat. Vorbim.” Încântat de răspuns adormi cu zâmbetul pe buze. În final îi mergea și lui bine. A doua zi se trezi devreme pentru a prinde trenul către casă. Cu bagajul greu într-o mână, Johnny fugea către tren. „Pfiu! Exact la fix.” exclamă Johnny ușurat văzându-se în tren. Două ore și jumătate de monotonie îl asteptă. Perfect pentru a mai citi o dată cartea „furată” de la o amică acum ceva timp. Ajungând într-un târziu în orașul natal, luă un taxi și porni spre casă. Bucuria devenii și mai mare atunci când Andrew, fratele mai mic în vârstă de 8 ani, îi sări în brațe văzându-l acasă. Nu conta cât lipsea Johnny de acasă, că lui Andrew îi era dor de el chiar și după o zi absentă. Uitând să se dezbrace, Johnny, se luă cu Andrew și îl întrebă cum e cu scoala, cum sunt învățătoarele, dacă și-a făcut vreo „prietenă”.
-Bună și ție,Johnny! zise mama lui.
-Sărut mâna! Îmi cer scuze, dar nah, m-am luat cu Andrew.
-Da. Ia fost dor de tine. Îți este foame?
-Nu mulțumesc. Am mâncat înainte să plec. Și așa că acuși trebuie să plec. Nah, ziua lui Alexis. Știi că nu pot lipsi.
-Da, da. Știu. Am timp să îți calc cămașa?
-Da. Cât timp fac eu un duș.
-Ok.
........
Chemând taxi-ul, Johnny se pregăti pentru party. Ajungând acolo, părinții lui Alexis îl întâmpină călduros, iar tatăl ei îl invită la un „păhărel”. Cum să îl refuze? După ce termină de petrecut cu tatăl sărbătoritei, Johnny, își îndreptă atenția către invitați. El era cel mai în vârstă dintre invitați. Se simțea în plus. Așa că se luă la joacă cu fratele mai mic al sărbătoritei și cu vărul cam de aceași vârstă cu ”ăl mic”. Energetici copii! Petrecerea se termină pe la 4 dimineața. A ieșit ok. Lumea s-a simțit bine. Sărbătorita a fost mulțumită. Deci totul ok. Ajungând acasă, după un somn de vreo 4 ore, se grăbi să își facă bagajul pentru plecare. Iar pe drumuri. Încă două ore și jumătate pierdute degeaba pe drumuri. Dar asta e viața. Încă o săptămână plictisitoare trecu și nimic important nu se întâmplă, aceeași monotonie ca deobicei și nici un răspuns de la Jennifer. Clar, trebuie să treacă peste. Până într-o zi când Tyler îl sună să îl anunțe că e concert „Vița de Vie”, într-un loc retras. Perfect! Ceva care să îl scoată din starea seacă pe care o avu de 4 zile. Ajungând la concert cântă versurile „tocite”, din anii de adolescență până în zilele precedente. Începu melodia „Basul și cu toba mare”. Johnny și Tyler avu același gând. POGO!!! După 2 ore de distracție încontinuu, concertul trebuia să se termine, dar finalu'concertului a avut altă piesă. O piesă pe care nu vroia să o audă după o stare euforică. Dar inevitabil piesa începu. Johnny intră într-o stare de melancolie. Deveni o statuie ce se sprijinea de ușa de la intrare. Îi venea să plângă. „Oare de ce eu? De ce trebuie să fiu singur? De ce să fiu singur atunci când am nevoie de cineva să fie acolo pentru mine?De ce?” Erau întrebările pe care Johnny și le punea după mult timp. Văzându-l „plecat” pe alte meleaguri, Tyler, veni și îl întrebă dacă nu vrea să meargă în localul lor preferat. După ce își reveni din transă (cam după vreo 10 minute) Johnny acceptă. Ajunși la destinație, cei doi începu să danseze drum'n'bass. Se distrară amândoi. La un moment dat Johnny simți cum cineva îl trăgea de mână spre scenă. Era Nina.
-Hai să îți fac cunoștință cu cineva. Johnny, ea e Iris. Cea mai bună prietenă a mea.
-Johnny, încântat.
-Iris, deasemenea.
Avea o privire calda, hipnotizatoare. Johnny simțea cum părăsește realitatea. „Cei cu mine? Trebuie să îmi revin repede!” își zise Johnny în gând. Din păcate trebuia să plece, deoarece avea tren la 7 dimineața. Era 3 dimineața. Își luă la revedere de la fete și plecă. A doua zi luă trenul spre casă deoarece era ziua vărului său. Împlinea 22 de ani. Ce repede trecu vremea. Parcă ieri se jucau în spatele blocului, în părculețul plin de copii care se dădeau în scrânciope și topogane, și de bătrânei care jucau table sau șah. Ah, șah. Nu a mai jucat de mult. Nici nu mai avea cu cine. Singurii cu care juca Johnny șah ori erau morți ori erau plecați. Câteva amintiri frumoase de ale lui Johnny din copilărie. Ajungând la sărbătorit acasă, o luară amândoi la pas spre primul local unde găseau deschis și cu locuri libere. După o întreagă noapte de băut și petrecut pe drumuri, Johnny ajunse acasă, duminică la 6 jumătate dimineața. Iar tren.Iar monotonie. Iar pliciseală... Dar oare nu e ceva la mijloc? Oare de ce Johnny se simțea așa de trist, de singur, de sec?....
12. În parc... - Mar 6, 2013 3:22:00 PM
Stând în parc admirând natura, mă uitam la frunzele îngălbenite căzute pe jos care dădeau o nuanță romantică parcului plin de îndrăgostiți. Las capul în jos, simt singurătetea, mă macină, mă cuprinde, dar încerc să nu îi dau importanță. Prin fața mea treceau cupluri fericite, plini de viață și de speranță. Bravo lor! Încep să scriu niște cuvinte aleatorii, dar într-o dezordine ordonată, având scopul de a ieși niște versuri din trăirile mele. Neavând suficientă inspirație ca să termin poezia începută, închid caietul, îl pun lângă mine.
Ridic privirea pentru a mai găsi vreo sursă de inspirație. Degeaba. Nimic. Închid ochii, suspin și îi deschid iar. Atunci pe banca din fața mea se aseză o femeie. Era cât se poate de simplă, cel puțin așa vroia să pară, dar eleganța ei, părul roșcat pieptănat cu grijă, pantofii eleganți ieșiți de sub fusta lungă și neagră, care îi evidenția corpul perfect, o dădeau de gol. Mi-am găsit inspirația. Grăbit îmi iau caietul de notițe, răsfoiesc până la prima pagină albă și încep să înșirui cuvinte făcându-i portretul. Cuprins de admirație, mă uitam pe furiș la ea și inspectam fiecare părticică din corp. Buzele ei catifelate, roșii din cauza frigului, ochii mari căprui care te hipnotizau, mâinile micuțe, firave țineau în mână cartea pe care acea mirifică făptură o citea suspinând. Când să mai fur din frumusețea ei pentru a o transpune în cuvinte, ea dispăruse. Oare unde plecase în așa grabă încât nici nu am băgat de seamă? Dezamăgit, las stiloul jos. Vrând să închid caietul, din nou, o mână apăru din spatele meu, pe lângă obrazul meu rece și mă opri. Cu frică m-am uitat în spate. Era ea! M-am ridicat și am ramas înlemnit. Nu știam ce aș putea să îi zic în apărarea mea. Încercând să găsesc o scuză, mă bâlbâiam. Rămăsesem fără cuvinte. Avea înalțimea medie,puțin peste umărul meu, firavă cu părul lung. Era frumoasă. Eram fermecat. Întinse mâna așteptând să îi dau caietul. "Dă-mi caietul", zise femeia. Avea o voce suavă, relaxantă, caldă. După ce i l-am dat, se așeză pe banca pe care stăteam scriind de zor și îmi făcu semn să mă așez lângă ea. Deschizând caietul mă întrebă: "Ești scriitor?". "Nu. Eu arunc cuvintele și văd ce îmi iese." i-am răspuns încet. Răsfoind paginile mâzgâlite ajunse la pagina nevinovată. Întorcând capul spre mine am observat că se înroșise. Oare era din cauza frigului sau din cauza la ce am scris eu? "Și cum o cheama pe această "făptură"? " întrebă ironic. După ce mi-am revenit, i-am răspuns:" Nu știu, dar aș fi încântat dacă aș afla." Îmi ceru stiloul. Îl luă și scrise ceva în josul paginii. Închise caietul, se ridică și plecă fără a zice nimic, doar  un simplu zâmbet. Vrăjit de zâmbetul ei, rămăsesem blocat, fără a mă gândi la ceva anume, vreo jumatate de oră. Revenindu-mi în fire, deschid caietul și citesc: "Mulțumesc! Azi aveam de gând să îmi iau viața, dar citindu-ți rândurile m-am răzgândit. Ciudat cât de puternice pot fi anumite cuvinte. Mâine, aceeași ora, același loc. Vreau să îți cunosc povestea. Cu drag "făptura mirifică".
13. Ea... - Mar 5, 2013 11:51:00 PM
Te trezești de dimineață,
Cu o vagă stare de greață,
Fără nici un chef de viață
Din cauza fetei de gheață.


Totul a luat-o razna
Atunci când ți-ai dat seama,
Că de fapt ea nu e reală,
A fost doar o întruchipare, 
O întamplare imaginară.

Nu mai știi ce să crezi,
Te uiți după ea, dar tu nu vezi, 
Că totul a fost doar în capul tău,
Începi să te îndoiești, amețești, îți este rău.

Te întrebi dacă nu cumva ai înnebunit
Și dacă tot ce s-a întâmplat, a fost doar un vis.
Se aude ușa, ridici ochii, te uiți după ea,
Zâmbești, începi să râzi, închizi ochii, e doar moartea...
14. Părere... - Mar 5, 2013 11:24:00 PM
Făcând surf pe internet, am dat de Blogul lu' Otravă. E frumos blogul, simplu și la subiect. Cititorii lui știu despre ce vorbesc. Și am dat peste articolul intitulat "cel mai frumos gen de bărbat".
Foarte frumos redactat articolul, foarte adevărat ce e scris în el, numai că am un singur lucru de zis: De obicei când un bărbat/băiat se comportă cum e descris în articolul respectiv, sunt cei din friendzone, brozone, etc. Foarte puțini dintre acei "bărbați frumoși" sunt cu o femeie/fată care să-l merite. Și sunt foarte puțini care sunt măcar 50% din ce a fost înșirat în acel articol. Ceea ce este cam trist. Sincer. Oricum, nu toate fetele se uită după niște calități care la prima vedere sunt inutile, dar ele sunt esențiale într-o relație. Mulți știu, puțini cunosc. Unde vroiam să ajung în legătură cu postarea această a mea, e că sunt băieți/bărbați care nu fug de implicare, ei doar trebuie găsiți. Treaba e că fata/femeia trebuie să îl accepte cu bune, cu rele, cu greșelile lui micuțe, pentru că nu le face cu intenție, el nu își dă seama. Eu personal am o vorbă, "Comunicarea rezolvă totul." Dar depinde de cum comunici și ce comunici. Și mai ales cum am pomenit într-un articol anterior, trebuie să și încerci. De unde știi că nu o să meargă dacă tu nici nu ai încercat? De unde știi cum e, dacă tu nici măcar nu îl/o cunoști? Și dacă zici că îl/o cunoști, mai gândește-te o dată. Niciodată să nu zici că îl/o cunoști. Nici măcar nu te cunoști pe tine ca persoană și vrei să zici că îl/o cunoști? Cam greu. Acum totul depinde de voi! Vreți? Acționați!
15. O zi... - Mar 3, 2013 8:35:00 PM



Fuck! Iar ai băut prea mult aseară. Te simți extrem de obosit, extrem de nervos și nu poți face nimic ca să schimbi această stare de spirit. Mergi la pc, cu o cană de cafea în mână, pe care erai cât pe ce să o verși pe laptop. Te duci și, din cauza nervilor, o verși în wc, ca să te răzbuni pe ea, ca și când cafeaua ar fi fost vinovată de starea ta de spirit. 

Stai, compui ceva, te enervezi, te ridici. Începi să înnebunești. Aceeași melodie care cântă de zor, același pc, aceeași camera cu gânduri negre. Același tu. Te saturi de monotonia vagă ce domnește. Vrei ceva nou. Ceva diferit. Diferit de același labirint fără scăpare. 

La un moment dat auzi ceva. Cineva ți-a dat buzz pe mess. Te duci să vezi cine e și ce naiba vrea. Era Nina. O prietenă cu care te vezi rar, dar cu care îți face plăcere să vorbești la orișicare oră din zi sau din noapte. Vrea să vii în club, e un fel de party, aniversarea localului. Nu ai încotro. Decât să rămâi și să te dai cu capul de pereți, irosind o seară de marți, accepți să te duci acolo....

Sunetul pașilor tăi se aude pe scări, cu un ecou îndelungat. Ieși din bloc. Afară picură. E pustiu pe drum. Deodată te simți mai bine. Mersul agale printre picăturile ce dansează în jurul tău te afundă într-o lume a ta, interioară. Vrei să ajungi mai repede, să o mai vezi o dată pe fata care te-a fermecat, care te înlemnește de fiecare dată când se uită la tine. Imaginația îți fuge într-o fantezie... 

Cum îndrăznești? Abia ai întâlnit-o. Nu ai nici un drept! Dar nu o poți scoate din minte. Privirea aceea care te-a înlemnit tura trecută. Ai fi în stare să faci pact cu diavolul pentru a fi cu ea. Ești ciudat! Revino-ți! Face parte din altă clasa socială. Șansele ca ea să simtă măcar o mică atracție pentru tine sunt de 1 la 1.000.000. Deci oprește-te...


16. -Capitolul V- Răspuns... - Feb 20, 2013 8:25:00 PM
...Ninei. Şi arătându-i mesajul începu să râdă.
-Chiar nu mi-ai mai povestit nimic de ea. Cum o mai duce?
-Pai chiar foarte bine. O să fie ziua ei în curând. Şi dacă crezi sau nu, împlineşte 21 de ani, zise Johnny râzând.
-Poftim? Oau! Mulţi înainte. Şi?
-Care şi? Nu pot să mă duc. Am să vorbesc cu ea şi poate întelege.
-O să înţeleagă. E o prietenă bună.
-Să ştii. Revenind, frăţiorul tău drag, Max, pe unde mai umblă?
-Nu ştiu. A zis că iese puţin şi revine. Dar ştii ce înseamnă la el puţin.

-Ok. Am să intru puţin pe PC-ul lui să văd care mai e situaţia pe facebook şi mail, asta dacă nu te superi.
-Cum să mă supăr? Şi aşa vroiam să te trimit din bucătărie ca să mă pot mişca în voie cât timp fac de mâncare. Tu veziţi de ale tale şi vorbim când termin eu.
-Bine, bine. Păi eu mă retrag în camera lui.
.........
După ce termină de văzut un film se duse în bucătărie. Pustiu. Întră în dormitor la Ashley şi zâmbi. Ashley adormise cu fiica ei în braţe. Închise uşa la loc, scoase telefonul şi formă numărul lui Max.
-Alo, Max, când ajungi acasă?
-Păi în câteva minute. Sunt la colţul străzii. Dar ce s-a întâmplat?
-Nimic. Hai că te aştept.
-A!Eşti la mine. Ok. Ne vedem.
........
-Ce faci văru'? Care mai e viaţa?
-Tot aceeaşi plictisitoare.
-Fugi de aici. Tu, tot timpul ai măcar un lucru de povestit care e interesant.
-Da. Din 10 lucruri zise, doar una e interesantă.
-Bine, bine cum zici tu, Johnny. Şi nu ne băgăm şi noi la un pet?
-Păi ... toarnă!
.............
A doua zi, Johnny, plecă spre Tudor. Cu căştile în urechi ascultând chillstep, lăsându-se sub vraja relaxării, mintea îi zbură în lumea ei, lumea imaginaţiei nebune. Printre filmuleţele imaginare se strecură şi cele două persoane. De aici, totul e haos. "Cum pot să mă gândesc doar la ele? De ce sunt atât de încăpăţânat? De ce nu pot să mi le scot din cap? De ce sunt atât de fraier? De ce?" se amăgi singur, în gând, Johnny, de parcă ar putea să schimbe ceva. Ar fi putut, dar el nu ştiu cum. Când în final se "trezi" din haosul creat din neatenţie, îi luă două secunde să îşi dea seama unde se afla. Abia ajunsese în staţia de lângă magazinul "Flux"(cel de pe colţ). Făcu ochii mari de mirare, ridică din umeri şi urcă în primul tramvai. Oricând era timp pentru o plimbare cu tramvaiul pentru a-şi linişti şi reorganiza gândurile. Telefonul sună, dar Johnny nu băgă de seamă. Ajungând în Unirii, coborî din tramvai şi scoţând telefonul începu să râdă. Avea trei apeluri de la Alexis, prietena cea mai bună a lui Johnny. " Oau! Se pare că e destul de important dacă m-a sunat încontinuu." Apelă numărul lui Alexis, asteptă să îi răspundă şi auzi glasul ei:
-Greu mai dă lumea de tine. Ce faci?
-Bine, Alexis. Mă plimbam cu tramvaiul. Ce s-a întâmplat?
-Păi vroiam să îţi zic că trebuie să fii neapărat mâine acasă. Ştii de ce!
-Păi, nu ştiu, zise râzând.
-Hai.... nu începe!
-Bine, bine. Nu te enerva dejeaba. Ce? Nu are voie omul să te tachineze?
-Nu!
-Ok. Bineînţeles că am să vin. Cum să ratez aniversarea ta de 14 ani! Johnny abia se abţinu să nu râdă în hohote.
-Sictir! Nu împlinesc 14! Nu fi...
-Bine, gata. Aşa ca de majoratul tău, nu o să te mai tachinez ... o săptămână.
-E un început şi asta, zise Alexis râzând.
-Păi atunci ne auzim mâine.
-Ok! Pa, ai grija de tine!
-O să am! Şi tu să ai grijă de tine.
Băgă telefonul în buzunar, căştile le băgă în urechi, aşteptă nerăbdător tramvaiul 7 sau 8. După aproximativ 10 minute, în depărtare se vedea 8-ul.
....
Ajunse în cameră, se grăbi la dulap, scoase geanta şi începu să îşi pregătească bagajul pentru a doua zi. După 30 de minute de aranjat în geanta, se trânti în pat şi îşi verifică notificările. "Zece notificări, invitaţii la evenimente, like-uri şi câteva comenturi. Nimic special." Îşi zise Johnny în gând. Se uită în lista de chat şi văzu că Jennifer e online. "Oare să o fac sau nu? De ce nu? Ce pot pierde?" Deschise fereastra de chat a lui Jennifer şi fără să o salute o întrebă dacă iese cu el la un ceai. Închise fereastra de chat, se duse la frigider să mănânce ceva când auzi sunetul de la chat. Se aruncă repede în pat şi citi : "Bună ....
17. Valentine's Day... - Feb 8, 2013 3:30:00 PM
În curând e 14 februarie, Ziua Îndrăgostiţilor. Deci trebuie să fie şi o postare drăguţă despre această zi care, în ultima vreme, a fost adoptată şi pe meleagurile noastre. Tinerii sunt încantaţi că există şi o zi a lor, a îndrăgostiţilor, un prilej de a sărbători împreună cu cel/cea iubit/ă. Deşi mai sunt voci care spun că nu este o zi specifică ţării noastre, ea prinde rădăcini tot mai adânci cu fiecare an ce trece.
Uşor. Stop. Opreşte-te. Mai citeşte o dată. Ţi-ai dat seama unde vreau să bat? Bineînţeles că nu! Dar am să îţi zic imediat. Revenind. De când trebuie să existe şi o zi a îndragostiţilor? Plus că dacă ne gândim mai bine, noi, avem două zile pentru "îndrăgostiţi". 14 februarie (preluat de pe alte meleaguri) şi 24 februarie. Şi oricum ar putea să fie şi 10 zile. WTF? Când eşti îndrăgostit( cu adevărat) nu îţi mai trebuie zile stupide de sărbătorit. Sărbătoreşti când vrei şi de câte ori vrei, pentru ca fiecare zi alături de persoana de care eşti îndrăgostit este specială. Dar dacă lumea, cu efectul ei de turmă, vor să sărbătorească "dragostea" lor doar o dată, de două ori pe an, e decizia lor. Părerea mea rămâne părerea mea. Şi puţini sunt de acord cu ce am să scriu peste câteva rânduri, dar sincer? NU ÎMI PASĂ! Deci, cum ziceam mai sus. De ce trebuie să fie doar o zi(două) pe an când îi zici partenerului/partenerei cât de mult ţii la el/ea sau cât de mult o "iubeşti"? Asta ar trebui să faci aproape zilnic, ca să nu zic că ar trebui chiar zilnic. Şi în plus acum mai e şi "Cartea peste faţă" unde toţi îndrăgostiţii îşi postează tot feluri de căcaturi, poze, poezii luate de pe net. Unde mai e farmecul? Poate sunt eu de modă veche, dar eu tind să cred că e mult mai frumos o scrisoare lăsată în cutia poştală. După dacă apare şi pe "Cartea peste faţă" e treaba ei( asta în cazul lui). Dar sunt alte vremuri. Epoca tehnologiei. În curând o să ne plimbăm prin parc online folosind Google Earth şi cu web-ul pornit. Revenind, am ajuns la partea cu "peste câteva rânduri nu o să fiţi de acord cu mine". Fuck the "Valentine's Day" and all of this fucking bullshit! A vorbit Grinch din mine al acestei "minunatei sărbători" şi o să mai vorbească în continuare. Voi ştiaţi că ziua de 14 februarie are cea mai mare rata a sinuciderilor din an? Nu ştiaţi! Căutaţi pe Gogule( Google pentru necunoscători). Credeţi că toţi sunt fericiţi în această "mirifică" zi? NU! Pentru că majoritatea din cei fericiţi în această zi sunt de fapt pe interes sau înşeală şi folosesc această zi pentru a arăta partenerei/partenerului cât de mult "ţin la ea/el". Trist. Chiar foarte trist. Dar pentru o perioadă, chiar dacă se mint singuri/singure, sunt fericiţi. Asta până apare altul/alta mai bun/bună decât ce aveţi lângă voi. Atât de mult ţineţi voi la acea persoană specială din viaţa voastră. Fuck off! I can't wait for V Day. I'll walk through the park/city and I'll imagine that every couple who are falsely happy that they suffer and they are killed with a rusty knife. Have a nice day and fuck yourself,not all of you. Just those bitches and assholes!


18. -Capitolul IV- Sfat... - Feb 5, 2013 9:26:00 PM

Abigail, o amică foarte bună pe care a cunoscut-o prin Tyler. L-a ajutat până acum cu multe sfaturi, uneori bune, alteori mai puţin bune. Îl salutase şi îl întrebase când mai trece pe la ea că trebuie să vorbească ceva destul de important. Curios, Johnny, îi răspunsese: “Bună şi ţie. Fac destul de bine, dar nu în totalitate. Am câte ceva în minte. Am să trec pe la tine, dar de ce? Ce e aşa de important încât nu putem vorbi aici?”. Nu trecu mult timp că şi primise mesaj înapoi de la Abigail: “Vreau să vorbim despre Caroline. Mi-a zis Tyler ce vrei să faci. Dar eu îţi dau un sfat.” Johnny se grăbi şi îi răspunse: “Ce sfat? Şi vezi ce îi fac mâine lui Tyler.” Abia apucă să apese tasta “Enter”, că şi primi mesajul înapoi.” Pentru că ea e foarte nehotărâtă. Şi în plus ea vrea atenţie, vrea s-o pupe cineva în fund non stop. Şi îi place să îşi facă rezerve şi se aşteaptă să ştii când vrea să fie singură şi nu se merită. E prietena mea şi îmi pare rău că e aşa... şi nu cred că tu meriţi să fii căţelul ei, sincer. Îmi eşti prieten şi ţin la tine. Dar tu esti liber să iei ce decizie vrei, eu doar mi-am făcut datoria de amică. Dar ştii cum a fost tura trecută cu ea.” Citind rândurile ajunsese cam la aceaşi concluzie. Şi pe bune dreptate. Caroline chiar cerea atenţie şi facea orice ca să obţină ce vroia. Închise pagina web, se întinse în pat şi încercă să adoarmă. Bineînteles fără nici o sansă, aşa că mintea îi fugi departe. “ Oare oameni chiar nu se schimbă? Rămân aşa tot timpul? Din păcate da! Am întâlnit multe persoane şi majoritatea erau false. Deci, dacă ea e aşa, aşa o să fie şi în continuare şi cum zicea şi Abigail, de ce să fiu toată ziua după ea şi după să mă lase cu buza umblată, când pot să fiu singur şi fericit?” Medită foarte mult asupra acestor vorbe şi nu îşi dădu seama de trecerea timpului. Lumina răsăritului pătrunse în cameră. Ceasul indica 6 şi un sfert. Ştiind că nu o să adoarmă prea curând, porni calculatorul, dădu play la playlistul lui şi începu să îşi facă ordine prin fişiere. Era 7 şi jumatate, iar Johnny nu mai avea activitate. Se hotărî că un duş e numai bun. Reveni în cameră după o jumătate de oră după o relaxare bine meritată. Se trânti în pat şi adormi în câteva clipe. Când se trezi, ceasul era 1 după amiaza. Cu un ochi deschis se chinui să găsească numărul de telefon al lui Ashley şi o apelă într-un final.
-Bună Johnny. Aşteptam să îmi răspunzi la mesajul de pe facebook.-Da scuze. Am fost plecat. L-am văzut destul de târziu şi nu ţi-am mai răspuns. Apropo, pot să trec mai târziu pe la tine?-Da, dacă îmi cumperi şi un kilogram de zahăr de la magazin şi îţi dau banii când ajungi la mine. Că am rămas fără.-Bineînţeles, râse Johnny. Ce nu fac eu pentru tine şi ceaiul tău?-Doar suntem verişori. Ne ajutăm cum putem. Eu cu sfaturile, când pot şi tu cu mă scuteşti de drumul lung până la magazin.    Johnny râse încontinuu şi printre râsete îi zise:-Măcar atât. Păi atunci ne vedem mai târziu la tine cu o pungă de zahăr.-Da, da. Ne vedem mai târziu. Eu mă duc să o bag pe Mara la somn. Pa!-Pa, Ashley.    “Oare ce aş mai putea să fac pentru a mai pierde vremea?” Cea mai bună idee îi trecu fulgerător prin minte. Se aşeză mai comod în pat, se întoarse pe o parte şi încercă să adoarmă. Reuşi după puţin timp. Când se trezi, realiză că se întunecase afară, deci era vremea să plece la Ashley. Se ridică din pat. Se spălă pe faţă, îşi scoase un tricou, o pereche de blugi la întâmplare şi o bluză. Se îmbrăcă repede şi ieşi pe uşă pornind spre Ashley pe jos. Când ajunse în Tătăraşi scoase telefonul( primise un sms), nu recunoscu numărul, dar când începu să citescă mesajul îşi dădu seama de la cine e. După ce termină de citit mesajul, începu să îi scrie un răspuns:” Da, am avut intenţia să mai dau un semn de viaţă, dar m-am luat cu alte treburi. Vorbim.” Băgase telefonul în buzunar, îşi scoase mp3-ul şi se grăbi să ajungă mai repede la Ashley. După ce îi cumpărase pachetul, urcă scările şi ajungând în faţa uşii bătu rapid.-Bună! Am crezut că nu mai vii, zise râzând Ashley.-Eu? Să nu mai vin la tine? Mai ales când am cumpărat zahăr pentru ceai.-Da, da. Am pus apa la fiert, zise zâmbind.-Mulţumesc. Chiar că era să uit.Scoase telefonul din buzunar, intră in mesaje şi îi intinse lui Ashley să citească.-Oau! Nu mă aşteptam la asta. Când ţi-a trimis sms-ul?-Mai înainte. Eram în drum spre tine. Ştiu. Dar să vezi ce mesaj i-am trimis înapoi …  
19. -Capitolul III- Întorsătură... - Jan 31, 2013 4:35:00 PM
    ... îi scrisese dacă ar dori să iasă cu el la un suc. Încă nu trimise mesajul. Se uită lung la el şi îşi zise: "De ce să mă complic şi după să fiu lăsat cu buza umflată?
Dacă nu a vrut nici măcar să îmi arate 2-3 căcaturi într-un program,de ieşit nici nu mai vorbesc. O las aşa şi îmi văd de drumul meu." Când închisese fereastra de la mesaje,îi apăru un mesaj. Era Caroline, fosta prietenă,întrebându-l ce face şi cum de nu doarme la ora asta. Oare să îi răspundă acum? Sau să mai aştepte puţin? Lăsase fereastra de la "Cartea peste faţă" deschisă ,se băgă în pat şi adormi instant. Dimineaţă(adică pe la 1 jumătate după-amiază),nu făcu altceva decât să îi lase un mesaj înapoi lui Caroline. "Bună, acum am văzut mesajul de la tine. Azi-noapte am intrat pentru 2 minute să las un mesaj cuiva,dar m-am răzgândit. Tu ce mai faci? Nu te-am văzut de ceva timp, poate o să ieşim cândva la un suc/ceai. Toate cele bune." Închisese paginile web deschise şi se dusese să facă un duş rapid.
Parcă aştepta răspunsul la invitaţie, îi era dor de ea, dar nu mai băgase de seamă din cauza problemelor minore apărute în timp. Era o linişte deplină . Poate pentru că lumea dormea sau era plecată. Se uită pe geam. Dacă ar vrea în 25 de minute ar fi la Ashley să bea un ceai, "Oare e acasă?"un gând îi fulgeră. Apucă telefonul şi formă numărul ei.
-Alo, Ashley? Ce faci?
-Alo, bună. Bine, prin casă. Vrei să vii până la mine,nu?
-Da... vezi ce bine mă cunoşti?
-Da, da. În cât timp eşti la mine?
-Cam în jumătate de oră, e bine?
-E foarte bine. Ne auzim la mine. Pa.
-Ok, pa .
    Se logă pe "Cartea peste faţă" şi văzu că are un mesaj primit. "Sigur e de la Caroline. Oare ce a zis?" Deschisese mesajul şi citi :" hey, bine. aştept să treacă sesiunea! În primul rând că am restanţe. După, mai stăm de vorbă :)) ". "E bine. Am să o mai caut o dată sau de două ori şi mai văd ce zice." Închisese pc-ul ,se îmbrăcă şi se apucă de mers. Pe drum îi sună telefonul. Scoase telefonul se uită cine îl sună. Era Tyler.
-Salutare,Tyler! Acum te-ai trezit? zise Johnny râzând.
-Mda, nu mai râde. M-am trezit cu o durere de cap. Urăsc să fiu mahmur.
-Da, eu te înţeleg perfect.
-Dar tu pe unde umbli? Se aude că eşti afară.
-Îi mai fac o vizită lui Ashley, verişoara mea , unde ai mers şi tu atunci în Tătăraşi cu mine.
-A da. Gata ştiu despre cine e vorba.
-Şi cum ziceam mă duc să îi fac o vizită.
-Bine, dar după asta mă suni şi vii la mine.
-Mai vedem. Vorbim. Baftă!
-Baftă! 
     Introducând telefonul în buzunar, sincron scosese mp3. O dată ajungând în faţa uşii lui Ashley, îşi scosese căştile şi bătu la uşa.
-Ce repede ai mai venit. Nici nu am apucat să fac ceaiul.
-Nu e nimic. Îl faci acum. Pot aştepta.
-Aşa. De facultate nu te mai întreb. Asta am făcut-o ieri.
-Da,zise Johnny râzând. 
-Uiteţi ceaiul.
-Mulţumesc. Tu ce ai mai facut?
-Bine, mă cert cu fiică-mea, Mara, e mică şi obraznică. Doar când mai vii tu e mai liniştită.
-Da. Pentru că îi e frică de mine,zise râzând.
-Hai ,lasă prostiile şi zi-mi noutăţile.
-Da, cum ziceam. Cu Jennifer am lăsat-o moartă. Mai bine amici, cum a zis ea.
-Aşa a zis? 
-Mda. În fine, întâmplările ciudate de ieri şi azi sunt că , am aflat că Stephanie până la urmă s-a cuplat cu nu ştiu care şi că a început să îmi fie dor de fosta. Da, ştiu, sunt un fraier...
-Am zis eu ceva? Continuă..
-Ce să mai continui? Atât. Am venit pentru ceai. Îmi este lene să cumpăr eu ceai, când ai tu.
-Da. Ştiu sentimentul. Apropo ,dacă vrei poţi rămâne peste noapte la mine.
-Mulţumesc, dar am să te refuz. I-am promis lui Tyler că trec pe la el.
         .......
-Bine, bine. Ai grijă pe drum că deja s-a întunecat.
-Deja? Ce repede trece timpul cu tine 
-Da. Vezi ce faci. Mă suni şi mă ţii la curent cu noutăţile.
-Aşa am să fac.Pa!
-Pa!
   Plecă grăbit spre Tyler. Scosese telefonul,formă numarul şi apelă.
-Tyler, eu acum am plecat de la Ashley. Mai trec pe la tine?
-Logic. Mişcă-te mai repede!
-Bine acum vin. 
Zicând asta închisese apelul, băgă telefonul în buzunar şi porni la drum.
   .........
-Greu mai ajungi,zise deschizând uşa şi invitândul pe Johnny înăuntru.
-Da. Ştii cum e cu tramvaiele astea.
-Mincinosule, ai mers pe jos. Te ştiu eu.
-Da, bine, am mers pe jos, şi?
-Şi nimic. Vroiam să te întreb ce ai mai făcut cu Jennifer. Aseară erai pornit să vorbeşti cu ea.
-Eram. Până la urmă am lăsat-o moartă toată faza cu ea. Faza ciudată e că vreau să mă văd din nou cu Caroline.
-Caroline?
-Da.
-Ce te apucă omule? 
-Nu ştiu nici eu. Şi asta e faza care îmi place. Mă îndrept spre necunoscut. Nu ştiu, e mai ciudat acum.
-Probabil. Apropo, ghici cine ma căutat iar.
-Ex?
-Bineînteles. Vroia să ne întâlnim când merg, pardon, când mergem noi doi acasă.
-Şi? zise Johnny râzând ştiind deja răspunsul.
-I-am zis că am să o caut eu. Şi ştii prea bine cum caut eu persoanele de genul acesta.
-Rău mai eşti. Dar bine i-ai zis. Deci, de ce m-ai chemat la tine?
-Bună dimineaţa?! Mai avem un pet de golit. Doar nu o să îl beau de unul singur.
-Bine. Dă o cană,ceva.
             ..........
-Rămâi la mine peste noapte, nu?
-Da. Dar ne uităm la serialul "HIMYM"?
-Mai încape îndoială? 
-Ok. Poţi să îl pui la încărcat.
-Am 4 episoade deja încărcate şi gata de vizionat.
-Păi, dăi drumul, ce mai aştepţi?
-Să stingi lumina.
-Stai să fac patul celălalt să am şi eu unde să dorm. Între timp tu pune laptopul pe masă ca să văd şi eu. 
-Acum, acum.
    Adormind, începu să se gândească fără să vrea la Jennifer şi la Caroline,visându-le pe amândouă. Se trezi brusc, ca dintr-un coşmar. Era 3 dimineaţa. Încercă să adoarmă la loc, dar fără nici o şansă de a reuşi. Aşa că luă laptopul lui Tyler, se logă pe "Cartea peste faţă",văzu că are câteva notificări şi 2 mesaje. Se uită peste notificări" Nimic interesant, ca deobicei. Oare cine m-a căutat?"zise în gând. Dând click pe mesaje îi apăru un mesaj de la Ashley, întrebându-l când se mai duce acasă că ar vrea să trimită un pachet prin el, iar al doilea era de la .... 
20. -Capitolul II- Încă o zi... - Jan 29, 2013 10:23:00 PM
   După ce a plecat puţin mai nerăbdător de la Ashley, Johnny cu muzica urlând în căşti, a urcat în primul tramvai pe care l-a văzut în staţie. Nici măcar nu s-a uitat în ce tramvai urcase, de parcă mai conta ceva acum pentru el. Nu avea nici o destinaţie în minte, vroia să rămână rătăcit, să rămână doar cu gândurile lui, doar el şi gândurile lui. Ajungând în Unirii coborâ din tramvai şi în secunda următoare îi sună telefonul.

-Alo, da? răspunse el pe un ton calm.
-Hey Johnny, ce faci?
-Bine, hoinăresc prin Unirii, tu?
-Puţin plictisit prin cameră. Vii până la mine la un pet de bere?
-Acum Tyler?
-Când poţi tu, dar ...
-Bine, vin acum spre tine, zise Johnny grăbit.
      Era ger, iar 7-le sau 8-ul nu apărea de nicăieri. Ridicând din umeri îşi puse iar căştile în urechi. Fără să bage de seamă de trecerea timpului apăru un 7 salvator. Drumul către Tyler i se păru scurt, probabil din dorinţa de a mai simţi gustul amărui al berii. Telefonul îi suna în disperare, un apel, două apeluri ratate. Când a ajuns în faţa uşii lui Tyler scoase telefonul. Faţa i se îngălbeni, era Caroline. „Oare de ce m-ar suna?” întrebându-se căzu pe gânduri şi fără să îşi dea seama se izbi cu capul de uşă.
-Ce s-a întâmplat? Strigă îngrijorat Tyler.
-Nimic. Capul meu a vrut să facă cunoştinţă cu uşa ta, crede că e sexi, zise Johnny râzând.
-Hai intră o dată că avem de golit vreo 3 pet-uri.
-Taylor, ai zis unul.
-Taci şi bea, zise râzând.
-OK, ok. Asta că ne cunoaştem de ceva timp...
-Chiar! De cât timp ne cunoaştem noi? De aproape un an, nu?
-Cică da. A fost cam ciudat...
-Da, da. După 3 zile te-am chemat la mine să bem. Ce vremuri...
    După vreo 2 pet-uri terminate, lui Tyler îi venise o idee ...
-Hai la o bere în clubul nostru preferat.
-Acum?
-DA! 
-Hmm, hai!
-Stai uşor Johnny, să mă schimb şi eu, să îmi fac părul.
-Hai Tyler! Oricum, dacă vrei, poţi agăţa orice tipă frumoasă de pe acolo. Ce te mai chinui?
-Taci că nu durează mult.
     După 20 de minute, amândoi ieşiră pe uşă şi porniseră grăbiţi spre local. Ambii cu căştile în urechi dădură din cap în semn să se urce în primul RATP. Zis şi făcut. Spre norocul lor, 8-ul ajungea în staţie. Ajungând în Unirii, cei doi, porniră agale pe jos spre local. După ce au intrat, au dat o tură să vadă care mai e pe acolo. Trecuse ceva vreme de când cei doi nu  mai trecuseră pe acolo. Nici nu şi-au dat seama când Nina era în gâtul lui Johnny şi îl pupă pe obraz şi îl ciufuli în semn de salut.
-Bună şi ţie Nina. Şi mie mi-a fost dor de tine.
-Hey. Nu credeam că o să te mai văd prea curând pe aici, mai ales din cauza... neterminându-şi fraza arătă uşor spre masa din colţ.
-Mai contează? Vroiam să ies din cameră ştii şi tu senzaţia...
-Da, o ştiu, hai sa bei o bere. Matt e la masa din spate. Hai acolo.
-Ok. Stai să îl iau şi pe Tyler...

-Super, ia-l pe Tyler de unde nu-i. Unde ai mai dispărut acum?
-Ai ajuns să vorbeşti singur Johnny? întrebă nevinovată Stephanie.
-Se pare că da. Nu l-ai văzut din greşeală pe Tyler? Mai înainte era lângă mine.
-Nu. Nu l-am văzut. Hai să îl căutăm împreună.
-Lasă că îi trimit un sms şi vine el după mine. Mulţumesc oricum. Eu mă retrag la masă.
-Ok. Vorbim.
-Sau nu, zise Johnny pe un ton serios îndreptându-se către masă.
    Ajungând în dreptul mesei o voce se auzi peste muzica din local:
-Johnny! Ia un loc până mă întorc eu.
-No bine! Ce am să fac? Să mă cert cu tine? zise râzând.
-Ha ha. Taci şi rabdă puţin până îmi iau berea de la bar.
-Ok, ok.
     Între timp ajunsese şi Tyler la masă şi salută şi el oamenii de la masă. După ceva ore petrecute şi dansate, era vremea de plecare.
-Hai Taylor, mergi?
-Da. Stai să îmi iau geaca.
      Fiind 5 dimineaţa, cei doi porniră pe jos spre casă. Viscolea. Amândoi tremurau de frig şi au decis că ar fi mult mai bine să alerge până acasă. Zis şi făcut. După 20 de minute de alergat amândoi au ajuns fiecare în camerele lor. Johnny intră uşor în cameră, se schimbă şi se tolăni în pat. Brusc, un gând îi trecuse prin minte. “Am zis că o să îi demonstrez lui Ashley că am dreptate” zicând în gând. Se ridică ,luă tastatura şi mouse-ul în pat şi se conectă pe “Cartea peste faţă”. Dă click pe profilul lui Jennifer, intră să îi lase un mesaj şi…
21. -Capitoul I- Început. - Jan 28, 2013 4:37:00 PM
      Era o dimineaţă de iarnă. Johnny se trezeşte amorţit şi puţin dezamăgit. ”Păcat că a fost doar un vis...”,  îşi zisese în gând. Se ridică sec, deschise frigiderul, îl închise la loc fiindcă era gol , ridică ochii la tavan şi se trânti în pat iar. Ar trebui să se ambiţioneze, dar nu o face. E prea comod ca să se chinuie să obţină ceva. Şi de ce s-ar chinui?
Până acum, cât s-a chinuit, nu a obţinut nimic din ce îşi dorea. Optimistmul lui e la pământ. Şi de ce nu ar fi aşa? Viaţa i-a demonstrat că nu o să obţină ce el îşi doreşte, cel puţin până acum. Fiind plictisit de rutina zilnică, deschise Pc-ul şi prima pagină pe care o accesă e „Cartea peste faţă” bineînţeles. „ Încă 10 notificări neimportante” mormăi el uşor. Uitându-se pe peretele „prietenilor” găsi un articol care îl întristă imediat, închise repede pc-ul, se îmbrăcă cu ce apucă, îşi puse căştile în urechi şi plecă. Salută lumea în stânga şi în dreapta, ajunse în staţie şi se opri brusc rămănând ca o statuie aşteptând primul RATP. 8-ul venea agale spre staţie. Văzându-l începu să mediteze ce să facă. Oare să se ducă până în Copou? Sau doar până în Unirii? Văd eu” zise cu voce tare nebăgând de seama de tonalitatea vocii lui. Ajungând în staţia Unirii coborâ repede şi înlemni aşteptând 3-ul sau 13-le. Trecu 1, 6, 7, iar 6, 8, iar 1, dar unul din cele două tramvaie aşteptate nici că ar mai arăta vreun semn de funcţionare. Deja trecuse 20 de minute de când Johnny stătea înlemnit în staţie. Devenise nerăbdător, când deodată, uitându-se în sânga văzu râvnitul 13. Bucuros se urcă repede şi îşi luă obişnuitul loc în picioare, în mijlocul tramvaiului. Vroia să ajungă cât mai repede în Tătăraşi, să mai stea de vorbă cu verişoara lui, Ashley. Nu ştie de ce, dar când vorbeşte cu ea se simte mai relaxat, mai liber, mai în siguranţă. Coborâ repede din tramvai şi o luă rapid spre strada Ciric. Fără să bage de seamă în căşti începu melodia „ Veritasaga-Cer senin”. Paşii repezi deveniseră brusc paşi lenţi, ca acei paşi de plimbare prin parcul oraşului într-o zi senină de toamnă. Tristeţea îl cuprinsese şi mai tare aducăndu-şi aminte de vărul său decedat. O lacrimă se prelinse uşor pe obrazu-i roşu de la frig. Ajungând în faţa uşii, îşi şterse repede orice urmă de lacrimi şi bătu în uşă în ritmul lui unic. Ashley îi deschise uşa şi îi zâmbi cu drag văzându-l.
-Vrei un ceai? întrebă Ashley.
-Ştii că nu pot să te refuz, mai ales dacă mai ai ceai negru.
-Bineînteles, zise ea râzând. Cu facultatea cum o mai duci?
-Binişor, deocamdată am doar o restanţă, probabil or să mai urmeze.
-Lasă că nici fratele meu, Max, nu o duce mai bine. Dar acum lăsând gluma la o parte, zi-mi ce s-a întâmplat? Nu eşti în apele tale...
-Din păcate sunt pe ape rătăcite ca să zic aşa. Nu ştiu ce e cu mine. Ţi-am povestit de Stephanie. Toate întâmplările cu şi despre ea. E acum după ce a zis că o să se schimbe, a început şi mai rău. Matt mi-a povestit că Stephanie s-a sărutat cu Igor şi cu Andrew. E de câcat toată faza, dar nu de asta am venit. Ce ţi-am zis e, aşa ca, o încheiere a unui capitol dintr-o carte veche şi prăfuită. Ultimele zile au fost ciudate, de asta nici nu am mai trecut pe la tine şi îmi pare rău.
-Scuze acceptate. Continuă, devine interesant…
-Nu chiar. De aici e simplu, cel puţin aşa pare. Îmi place de o fată , dar nu mă dau la ea .
-De ce? sări Ashley îmbufnată.
-Îmi e frică, să îmi zică prezentul adică, mai mult decât un amic nu poate să mă vadă. Ştii tu, friendzone-ul acela de căcat pe care îl urăsc deja. Vreau ceva mai mult. Ea merită… Dar nu o să se uite la unul ca mine.
-Te-ai lovit la cap? De ce nu s-ar uita? Şi cum o cheamă pe fătuca asta ?
-O cheamă Jennifer şi nu, nu m-am lovit la cap. De ce nu? Simplu, I’m a weirdo. O fată ca ea nu s-ar uita la un weirdo ca mine. Şi am să îţi demonstrez...
22. O zi banala... - Jan 22, 2013 10:01:00 PM


     Pentru început ,încep cu, îmi cer scuze pentru absenţa mea ,dar din motive stupide nu am putut intra. În fine ,nu eşti aici pentru a citi scuzele de rigoare şi motivele inutile. Eşti aici să vezi ce îmi mai delirează mintea şi îţi mulţumesc pentru asta ,ţie cititorule că îmi citeşti porcăriile. Revenind la oile noastre ,albe sau negre. Subiectul dezbătut azi? Hmmm…
O zi din viata banală a unui amic.(Mă inspir de acolo, don’t sue me X_X). Şi aceasta zi începe cam asa : se trezeşte , mănâncă, se schimbă ,se duce la facultate, vine înapoi în camin, stă pe net,se face târziu şi adoarme. Fizic nimic deosebit. Banal nu?  Psihic, aici e cu totul altceva. Chiar dacă el nu o arată ,el meditează mult,chiar pot să zic că suferă, într-un fel sau altul, ceea ce nu îi face prea bine la sănătate,asupra unor lucruri prea banale pentru a fi băgate în seamă. Când se duce la facultate cu căştile în urechi (că altfel nu se poate) luând RATP-ul, în mintea lui sunt diverse monologuri despre rutina zilnică de care este plictisit ,dar nu se oboseşte să schimbe nimic, la facultate despre plictiseala şi lipsa de interes cu care vin unii profesori în sălile de amfiteatru, iar seara despre cum înca o zi s-a scurs din viaţa lui fără ca el să fi făcut ceva deosebit. Când nu are somn ,visează (cu ochii deschişi) la fata aceea drăguţă, simplă , cu care nu ar putea fi niciodată,dar fiindcă îi place să viseze ,o face în continuare. Şi în fiecare noapte e alt miraj al dorinţei lui de a fi cu ea ,el fiind conştient că în ochii ei nu e văzut decât ca un amic sau prieten bun,nimic mai mult. Trist şi puţin cam fraier tipul ,ştiu . Îi repet zilnic asta ,dar ce pot să îi fac dacă e atât de încăpătânat? Şi cam atât ,scurt ştiu, X_X ,nu aruncaţi cu pietre ,aruncaţi cu roşii ,doare mai puţin . Ar mai fi de zis ,dar e mai bine să nu continui… Have a good day and keep on dreaming :D "That’s all folks!"

23. Agatatul(Pick-up lines)... - Jan 7, 2013 12:42:00 PM
Un subiect mai ciudat ,ştiu,dar în acelaşi timp şi amuzant: cum  agaţă ambele sexe. (Acum o să fiu privit mai ciudat X_X). Părerea mea e că fetele sunt mult mai geniale decât baieţii ,mai ales când vine vorba de agăţat. Bine, mai sunt  băieţi care agaţă frumos şi drăguţ ,chiar gentil :-?.
Dar sunt unii care întrec orice prag al prostiei şi sunt chiar penibili. Exemple de fraze de agăţat folosite de către acei baieţi care se cred "bestiali"(or not): "Hei păpuşă,vrei ceva de băut?","Te-a durut când ai căzut din cer/rai?"(Am auzit ambele variante),"Tatăl tău a fost terorist? Pentru ca eşti o bombă" ,etc. Nu îmi vin în minte acum toate prostiile care le ies din gură. Sunt incredibili tipii ăştia ,cel putin pe mine mă amuză când văd cum se duc şi încearcă să le agaţe în club. Ţin minte o fază într-un club cu o amică de a mea. Dansează tipa ce dansează şi vine un tip la ea şi încercă el acolo să vorbească cu ea . Nu ştiu exact ce a vorbit ,dar după expresia feţei ei ,sigur a fost o încercare de abordare. Tipul era şi puţin ameţit ,deci rezultatul a fost dezastruos. Şi după ce a scăpat de tipul respectiv, dupa multe încercări din partea lui (trebuie să recunosc ,avea voinţă) vine la mine şi îmi zice:"Ce ţaran!".Deci? Wtf guys? Do you really like to be humiliated? Şi cel mai rău e ca ei sunt mândri că au vorbit cu tipa X. Urât! Pe când fetele , au ele stilul lor aparte, sunt mult mai geniale. Ne fac pe noi, băieţii, (bine, pe majoritatea dintre noi),din câteva cuvinte.Nu negaţi băieţi,ştiţi că e adevarat. Două vrăjeli puse cap la cap ,o privire mai senzuală, un dans(dacă acţiunea se petrece într-un club) şi gata. Rezultatul? Acelaşi. Băiatul în limbă după ea.Concluzia? Same fucking results every fucking time.Deci tot respectul celor care ştiu să agaţe cu stil(şi băieţi şi fete). Restul? Get a fucking life!

Acum aştept să sară lumea cu comentariile pe mine:D
24. "Friendzone-ul" - Jan 5, 2013 9:38:00 PM
Am să scriu despre un subiect deja început de Nox ,despre aşa zisul "friendzone" pe care, voi fetele, l-aţi creat. Şi aici nu mă refer la prietenul cu care ieşiţi şi vă simţiţi bine împreună.Ci despre acel friendzone în care îi băgaţi pe băieţii pe care ştiţi că îi puteţi avea oricând şi preferaţi să fiţi doar "prieteni",dar tot ce faceţi e să îi amăgiţi şi sunteţi conştiente de asta.
Dar nici că aţi face ceva în privinţa asta , voi continuaţi ,ba chiar şi mai rău ,vorbiţi cu ei ore în şir despre anumite evenimente care vă fac fericite şi despre băiatul acela drăguţ de care vă place. Şi îl mai şi descrieţi extraordinar, doar aţa, ca ”să răsuciţi cuţitul în rană". Şi mai ziceţi că toţi băieţii sunt la fel...dar baiatul acela care vă ascultă orice "câcat mâncat" de voi ,vă înţelege şi este acolo pentru voi când aveţi nevoie, este şi el la fel? Aveţi voi vorba aceea: "Mai mult decât ca pe un prieten nu te pot vedea"... Caca de taur! Aţi încercat măcar? V-aţi dat interesul?Nu! Sunteţi fraiere ! De ce? Pentru că suferiţi că tâmpitul X nu se uită la voi. Sau că şi-a bătut Y joc de voi şi de sentimentele voastre. Stop it! Uitaţi-vă la persoana care ţine la voi, nu la orice douchebag cu frizură şmecheră, cu maşină sport,etc. Găsiţi-vă unul care să vă merite. Iar acum ar veni întrebarea :"Şi cum să îl găsesc eu pe acel băiat/bărbat care să mă merite?" Easy! Look around! Open your fucking eyes! He is besides you every fucking time! Dar voi nu ! Ce credeţi,că douchebag-ul va fi prinţul fermecat cu tine şi se va comporta altfel decât cu celelalte care se plâng de el? NU! Deci, what's the fucking point? Vreţi să suferiţi ? Ok! It's your life. Dar nu vă mai plângeţi atât şi nu mai postaţi diferite câcaturi pe "Cartea peste fata" cum că meritaţi ceva mai bun când voi sunteţi cele care aleg? Cum să meritaţi când voi îl alegeţi iar şi din nou pe acel douchebag care vă face să "suferiţi "atât. Look around and you'll find the right one for you! The Fucking End!



Ps: Aştept să săriţi cu aruncatul roşiilor în mine :D Voi,da voi, cele aflate în negare. Vă ştiţi voi care.
25. Inceput... - Jan 1, 2013 8:20:00 PM
Alternosfera-Inchisoarea alba. Cam aşa încep cu prima postare din an...Versurile melodiei spune cam tot ce îmi trece acum prin cap .Am să fac o mică pauză de postări pentru că mai trebuie să mă axez şi pe facultate... Dar am să revin cu o gramadă de cuvinte aruncate ici-colo formând nişte versuri aleatorii sau texte descriind gândurile mele din aceasta perioadă... Toate cele bune şi cam atat . Baftă!